voi renunţa la tot ce ştiu pe de rost

voi strânge garoul pe inimă să-i fac mijlocel

sunt pregătită să te cunosc dumnezeieşte
ridică aripa

îmi vâr nasul la subsuoara ta şi inspir
/simt ceva mortal/
/aici/

cu pieptul spart de evadări
mă lipesc de tine dar nu ca om de om
ci ca o ploaie de pământ
sau poate şi mai bine ca o lumină
de fereastră

n-avem loc nici timp şi nici răbdare
ai dreptate

cu toate acestea
cu tine de mână se dilată lumea
parcul herăstrău e o planetă
lumina gălbuie în întuneric e o stemă
şi noi înfriguraţi hrănim

hrănim mama conectată la noi
prin cabluri hrănim şobolanii
din subsoluri de spitale
şi sălbăticiunile firii

mereu rămâne ceva flămânzit
în urma cuiva