se mişcă jivinele-n mine
limbută e tăcerea.
există zile în care nu ai vrea să ai vreo iniţiativă.
atunci ai nevoie de o realitate care să se impună ca un decolteu hărţuitor privirii.
de ce suntem noi oare o generaţie de blestemaţi? de ce n-avem dreptul să fim şi blegi şi sentimentali dacă ne apucă? ne e ruşine de inima noastră ca de o bubă ivită pe nas peste noapte. ne ascundem inima şi rânjim peste ea. schimonosit.
ne e ruşine de dragoste.
vreau să stăpânesc suflarea verdelui şi să mi-o aduc în obraz. să mă gâdile presimţirea altui sânge, făcându-i cu ochiul sângelui meu.
ce râs eliberator aş emite, dar, desigur, nu e acela pe care-l căutam.
mie mi-e foame de mine de tine mi-e foame nu
numai jivinele mai au grijă de mine. se tupilează în patul meu, le simt răsuflarea în gură şi nu mă mişc. le pot înghiţi cu totul dintr-un respir. jivinele au cozi lungi împletite pe spate şi sâni cumplit de umilitori. sunt toate femeile pe care eu n-am putut să le fiu.
jivinele mele.
există oameni pe care nu pot să-i privesc când mănâncă. li se umflă obrajii ca ai broaştelor, iar ochii lor îmi dau senzaţia de absorbire mută şi neopribilă. sunt asemeni unor lupi în faţa leşului: concentraţi şi adânci, pregătiţi de voluptate, beţi.
de aceea,
încă mai cred că saliva curge animalul din noi
fără voia noastră
dacă o să încerc să îmi scot cuiul din cap, dumnezeu o să aibă o piesă lipsă la insectarul lui uman. şi nici măcar n-o să observe.
de aceea îl las acolo să-mi ţintuiască-n pereţi delirul
în care, desigur, nu mai recunosc decât o bombăneală de babă.
deocamdată fă ordine în frigider.
vine carnea.
există zile în care nu ai vrea să ai vreo iniţiativă.
atunci ai nevoie de o realitate care să se impună ca un decolteu hărţuitor privirii.
de ce suntem noi oare o generaţie de blestemaţi? de ce n-avem dreptul să fim şi blegi şi sentimentali dacă ne apucă? ne e ruşine de inima noastră ca de o bubă ivită pe nas peste noapte. ne ascundem inima şi rânjim peste ea. schimonosit.
ne e ruşine de dragoste.
vreau să stăpânesc suflarea verdelui şi să mi-o aduc în obraz. să mă gâdile presimţirea altui sânge, făcându-i cu ochiul sângelui meu.
ce râs eliberator aş emite, dar, desigur, nu e acela pe care-l căutam.
mie mi-e foame de mine de tine mi-e foame nu
numai jivinele mai au grijă de mine. se tupilează în patul meu, le simt răsuflarea în gură şi nu mă mişc. le pot înghiţi cu totul dintr-un respir. jivinele au cozi lungi împletite pe spate şi sâni cumplit de umilitori. sunt toate femeile pe care eu n-am putut să le fiu.
jivinele mele.
există oameni pe care nu pot să-i privesc când mănâncă. li se umflă obrajii ca ai broaştelor, iar ochii lor îmi dau senzaţia de absorbire mută şi neopribilă. sunt asemeni unor lupi în faţa leşului: concentraţi şi adânci, pregătiţi de voluptate, beţi.
de aceea,
încă mai cred că saliva curge animalul din noi
fără voia noastră
dacă o să încerc să îmi scot cuiul din cap, dumnezeu o să aibă o piesă lipsă la insectarul lui uman. şi nici măcar n-o să observe.
de aceea îl las acolo să-mi ţintuiască-n pereţi delirul
în care, desigur, nu mai recunosc decât o bombăneală de babă.
deocamdată fă ordine în frigider.
vine carnea.
9 comentarii:
Excepţional!
foarte,foarte fain.iubesc stilul tau de a scrie,de a ordona cuvintele,de a le da un inteles atat de....diferit.felicitarile mele sincere! :*
BRAVO su! desenele completeaza perfect ideea geniala
dai aripi,Şu...
ori te scuturi pretutindeni de ale tale
îmi place abstractul din desenele tale, îmi place vivacitatea şi contursiunile gândurilor tale. ai mână de pictoriţă!
Bai ce fain scrii. Pfiu!
nu ştiu, depăşeşti cuvântul şi culoarea, gândului uman îi ciopleşti delicat amplitudinile...
părerile noastre umile n-au cum să mulţumească scriitorului din tine că împărtăşeşte cu noi sublimul.
Mai bine-am vorbi despre ingeri, nu suflete. Cand ne-om simti slabi de ei. Doar sa avem.
Ce parere sa ai despre cei care se invita sa plescaie impreuna in varful zilei ?
Rugaciunea mea e s-o privesc in ochi. La orice ora.
this is wonderful. :)
Trimiteți un comentariu